vineri, 12 octombrie 2012

Acoperirea unui tort cu pastă de zahăr

Timp necesar: 15 min.
Grad de complexitate: mediu

Da, ştiu, nu e chiar uşor ceea ce vreau să vă ȋmpărtăşesc azi. Chiar dacă nu aveţi probleme cu pasta de zahăr, acoperirea unui tort cu aceasta poate să vă dea dureri de cap uneori…been there, done that. 

Acoperirea unui tort cu pastă de zahăr este un procedeu ce mi-a luat ceva timp să-l stăpânesc cum trebuie. Dar a meritat efortul, torturile arată extraordinar! Există câteva trucuri pentru un tort perfect nivelat, iar eu vi le voi ȋmpărtăşi (+ poze) ;)j

Întâi, câteva reguli de bază:
  1. Tortul trebuie să fie cât mai nivelat posibil, pe toată suprafaţa. Pentru a avea un tort nivelat, eu de obicei “montez” tortul ȋn tava ȋn care l-am copt, tapetând şi pereţii cu blat.
  2. Tortul trebuie să fie lăsat ȋn forma sa la frigider, pentru câteva ore, pentru a fi cât mai stabil, iar apoi ȋmbrăcat ȋntr-un strat subţire de cremă de unt (adică unt la temperatura camerei, mixat cu zahăr pudră după gust şi esenţe). Tehnica aceasta se numeşte crumb coating şi are ca scop acoperirea tuturor denivelărilor şi crearea de suprafeţe cât mai nivelate. Crema de unt (sau butter cream) mai are un scop: pasta de zahăr se va aşeza mult mai bine pe o suprafaţă mai...”alunecoasă” ca să zic aşa :) Puteţi acoperi, de asemenea, tortul cu italian butter cream, e o cremă de unt puţin mai diferită. Eu nu am ȋncercat-o până acum, dar am ȋnţeles că merge perfect şi are gust foarte bun.
  3. Avem, de asemenea, nevoie de stratul de unt pentru ca pasta de zahăr să nu se ȋntărească prea tare. Se va ȋntări, desigur, şi pe tort, dar va putea fi tăiată cu uşurinţă.
  4. Blaturile nu ar trebui să fie prea ȋnsiropate, având ȋn vedere că pasta de zahăr se topeşte ȋn contact cu apa.
Extrem de important!
Singurele materiale cu care pasta de zahăr are voie să vină ȋn contact sunt crema de unt şi royal icing-ul. Orice altă cremă va topi pasta de zahăr. Din acest motiv este indicat să avem blat şi pe lateralul tortului, iar crema de unt să acopere toată suprafaţa.

De ce avem nevoie?
Pastă de zahăr (evident) :D
Zahăr pudră
Sită
Sucitor
Planşa de silicon (opţional)

Observaţie
Planatorul ȋl puteţi comanda de pe site-ul Lumea Basmelor sau de pe eBay. De asemenea, ȋl puteţi găsi ȋn magazinele de specialitate, ȋn special cei din Bucureşti sau Târgu-Mureş. Cam aşa arată planatorul:


Cum procedăm?
Avem nevoie de o suprafaţă de lucru curată, nelipicioasă şi neapărat nivelată. Puteţi folosi o planşă de silicon dacă aveţi. Întâi frământăm pasta de zahăr până devine foarte elastică. Apoi pudrăm suprafaţa de lucru cu zahăr pudră, cernut prin sită. 


Punem puţin zahăr pudră şi pe sucitor şi ȋncepem să ȋntindem. 


Întindem din mijloc spre exterior, ȋntorcând pasta mereu, ȋn stânga sau ȋn dreapta, pentru a fi siguri că nu se lipeşte de suprafaţa de lucru. Dacă e nevoie, mai pudrăm masa. Continuăm să ȋntindem până ajungem la o grosime de aproximativ 5 mm. 


După ce am terminat de ȋntins, pudrăm puţin suprafaţa superioară a pastei şi o rulăm pe sucitor. 


Aducem la iveală tortul nostru ȋmbrăcat ȋn cremă de unt şi ȋncepem să derulăm pasta pe tort, măsurând ochiometric ca pasta să ajungă pe toate părţile. 





Apoi ȋncepem să nivelăm pasta pe lateral, având grijă să nu formăm cute. Din acest motiv avem nevoie de o pasta foarte elastică, şi nu casantă, pentru a o plia ȋn forma dorită de noi. 



După ce ne-am asigurat că am ȋntins pasta pe toate laturile, tăiem surplusul. 


Apoi nivelăm pasta cu planatorul. Nu neglijaţi acest pas pentru că altfel nu veţi obţine o suprafaţă netedă şi perfectă. Chiar dacă planatorul este o investiţie ȋn plus, vă asigur că merită să-l aveţi ȋn bucătărie.


Gata!

Apoi putem decora tortul după preferinţele noastre. 


Putem, de asemenea, să pictăm pasta. Să vă dau un exemplu ca să vedeţi cât de flexibilă poate fi pasta de zahăr. Am ȋmbrăcat tortul dovleac dintr-o singură foaie de pastă de zahăr:


Sper că v-am fost de folos cu explicaţiile mele. Dacă mai aveţi ȋntrebări, nu ezitaţi să mă ȋntrebaţi :)

47 de comentarii:

  1. Superb, merci de explicatii!
    Odata si-odata tot trebuie sa incerc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca iti e de folos, Any! Asta imi si doresc, ca lumea sa-si ia inima in dinti si sa se incumete la lucrat cu pasta de zahar :) Ar fi pacat sa nu invatam.

      Ștergere
    2. Cosmina o reteta de pasta de zahar poti sa ne divulgi? Pt ca arata foarte bine pasta ta.

      Ștergere
    3. Sigur ca da :) Este postata, dar am uitat sa dau link-ul in aceasta postare. Aceasta este reteta:

      http://clipedelicioase.blogspot.ro/2012/09/pasta-de-zahar.html#more

      Ștergere
    4. Multumesc pentru sfaturi. Chear maine vreau sa ii fac un tort fetiței mele 1 anișori, nu am mai lucrat niciodată cu martipan si am puține emoții, vreau sa iasa un tort frumos...aceste sfaturi ma ajuta foarte mult având în vedere că eu nu stiam nimic despre martipan. Sper sa iasa un tort frumos. O intrebare de rog dacă nu găsesc sa cumpăr acel planator as putea întinde si cu altceva??? Eu sunt in franta si maine vreau sa fac tortul merg deseară sa caut sper sa gasesc. Dar in caz ca nu găsesc cu ce as putea altceva sa întind??? Multumesc din suflet!

      Ștergere
  2. Super explicatiile tale, dar voiam totusi sa te intreb ceva... Am vazut si reteta de pasta de zahar. Adevarul e ca nu am mai incercat pana acum. Vine ziua fetei mele si vreau sa fac un tort special. Sper din tot sufletul sa iasa ceva frumos. Intrebarea mea: Pentru tortul din imagine ai folosit o reteta de pasta de zahar sau o reteta dubla de pasta... sa imi fac o imagine cam cat ar trebui sa fac pentru tortul meu.

    Mai am o nelamurire... vreau sa fac un tort cu blat clasic facut acasa... crema clasica facuta acasa... pentru ca sa nu mi se topeasca pasta trebuie sa imbrac tot tortul in crema de unt, inainte de a pune pasta? e mai bine asa?

    Precizez ... si ma repet... vreau sa iasa bine si de asta poate ca intrebarile mele sunt "aiurea".
    Merci mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nicio intrebare nu e aiurea :) Eu va recomand in felul urmator:

      1. Pentru un tort eu fac intotdeauna 2 portii de pasta, ca sa fiu sigura ca imi ajunge. De regula folosesc 1 portie jumate, iar ce ramane pun la frigider, intr-o punguta in care nu intra deloc aerul.

      2. Prima experienta cu pasta de zahar, pana se acumuleaza ceva experienta, poate fi buna sau poate fi mai putin buna. Depinde de zaharul folosit, de temperatura camerei etc. Eu v-as recomanda sa faceti cu 2 zile inainte o portie de zahar, sa vedeti cum iese. Daca iese bine, puteti sa o inveliti intr-o punga de plastic (avand grija sa nu intre aer) si sa o bagati intr-un container de plastic. O puteti lasa linistita la temperatura camerei 2 zile, nu se intampla nimic. Cand va trebuie, o scoateti din punga si o framantati pana devine flexibila. Apoi puteti face cea de-a doua portie la fata locului. Asta doar sa va asigurati din timp sa va iasa pasta din prima si ca nu vor fi probleme in momentul imbracarii tortului.

      3. Tortul trebuie de fiecare data imbracat tot in crema de unt, pentru ca pasta se aseaza mai bine pe unt. De asemenea, nu lasati pasta sa intre in contact cu crema. Asigurati-va ca portiunile cu crema vor fi acoperite cu unt.

      Sper ca v-am fost de folos cu explicatiile mele. Daca mai aveti intrebari, va raspund cu drag oricand. Sa-mi spuneti, va rog, cum a iesit tortul fetitei d-voastra. Va doresc o seara cat mai placuta :)

      Ștergere
    2. Multumesc frumos pentru tot. am sa incerc asa. Am sa fac o portie sa vad cum iese si dupa aia mai fac una daca mai trebuie. Am sa va tin la curent cu ceea ce a iesit. nu ma astept sa iasa ca la tine, dar sper sa fie macar prezentabil. Multumesc.

      Ștergere
    3. Ce cea mai mare placere! Sunt sigura ca va va iesi frumos :) Sa ma tineti, va rog, la curent!

      Ștergere
  3. Buna Cosmina, in primul rand vreau sa te felicit pentru rabdarea cu care ai explicat modul de lucrul cu pasta de zahar. Vreau sa te intreb cum faci sa ramana frunzulitele asa lucioase?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult de tot :) Ma bucur ca sunt de folos! Frunzulitele sunt lucioase pentru ca le-am tinut 2-3 secunde deasupra aburilor (de la apa care fierbe), iar apoi le-am lipit cu royal icing pe tort ;)

      Ștergere
  4. Am promis ca iti arat ce a iesit din prima mea experienta cu pasta de zahar. A fost bun sa stii. Trebuie sa mai lucrez la ornamente, dar in rest a fost foarte bun si aspectuos. Nu a fost perfect, e adevarat, dar oricum ma mandresc cu tortul meu. Multumesc inca o data pentru reteta si pentru sfaturi. O zi buna. Rezultatul se vede aici: www.aidamihaela.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow, tortul arată extrem de bine, nu aş putea spune că a fost prima ȋncercare. Multe felicitări! Mă bucur mult că m-aţi ţinut la curent. Să vă trăiască fetiţa frumoasă, să fie sănătoasă şi fericită :) La mulţi ani şi la cât mai multe torturi ȋmbrăcate ȋn pastă de zahăr.

      Ștergere
    2. Multumim frumos pentru urari si pentru tot.

      Ștergere
  5. Multumesc pentru explicatii. Este cea mai buna descriere pe care am gasit-o. Am incercat si eu in seara asta si pot sa spun ca nu am dat gres. Nu a iesit ca tortul din imagini, dar este ok pentru prima data si asta multumita detaliilor atat de precise pe care le-am gasit aici. Inca o data multumesc si felicitari pentru tot ceea ce faceti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. D-na Iosefina, ma bucur mult ca ati gasit descrierea mea folositoare :) E tot ce imi doresc! Cand am inceput si eu cu torturile am invatat mai mult din greseli...si asa vor invata toti care vor sa ajunga sa faca o pasta perfecta, numai prin exerienta :) Nici acum nu e perfecta pasta mea, dar invat cu fiecare experienta.

      Ștergere
  6. Buna,

    Foarte folositoare si detaliata descrierea. De unde procurati suportul tortului? Ma intereseaza un suport mai inalt, asa cum folositi dumeavostra.

    Multumesc,
    Anca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Anca,

      Multumesc mult! Ma bucur ca va este folositoare descrierea :) Suportul l-am facut la comanda, la o tamplarie. Sa aveti o zi superba!

      Ștergere
  7. Buna! O descriere foarte detaliata, intr-adevar! Totusi, eu nu ma descurc inca asa cum ar trebui (si am 4 torturi cu pasta de zahar la activ). Nu reusesc sa nivelez foarte bine peretii laterali, si mereu imi ramane cate o cuta...si nu-mi dau seama unde gresesc.

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna!Poti sa-mi spui te roog reteta de la crema de unt? Cantitatile de ingredienete, tot.. si ce unt ar trebui sa folosesc?
    Multumesc!
    Damaris :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Cum se coloreaza in diferite culori pasta de zahar? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Te felicit pt bunavointa,pt exactitatea ,rabdarea de a ne reda noua celor multi si nepriceputi aceste minunate informatii.

    RăspundețiȘtergere
  11. Pentrul tortul dovleac ai avut o forma sau cum ?

    RăspundețiȘtergere
  12. ati folosit royal icing-ul la acoperirea tortului, in loc de unt..?? e ok?

    RăspundețiȘtergere
  13. Dat tortul imbracat in pasta de zahar se pune la frigider nu i se intampla nomic

    RăspundețiȘtergere
  14. Se poate aplica vafa peste pasta de zahar?

    RăspundețiȘtergere
  15. Trebuie neaparat unt sau putem folosi margarină Rama?

    RăspundețiȘtergere
  16. Ft tare si util!Nu stiam de crema de unt,eu m.as fi apucat ca o nauca sa intind pasta direct pe blat!Maine incerc ca e ziua fiului meu vineri.Deja m.am echipat pt pasul asta.Merci de sfat!!

    RăspundețiȘtergere
  17. am si eu oi ntrebare care vad ca inca nu a fost pusă , pregătesc si eu un tort pe 2 etaje im fondant pt prima oară , am tot creat zilele acestea figurine din fondant ma refer pasta de zahăr presupun ca e același lucuru ... deci am idee cat de capricios poate fi la întindere ... întrebarea mes este pot îmbătată tortul in ganache de ciocolata am tot citit ici colo ca e chiar mai indicat pt începători si in general suprafața creată e mult mai neteda in special daca îl lasi la frigider câteva ore sau o noapte . ce părere ai de ganache vs buttercream ?? mersi

    RăspundețiȘtergere
  18. Margarina Rama nu se poate pune sub fondant?numai unt?

    RăspundețiȘtergere
  19. Multumesc!!! Am sa incerc si eu pentru primadata!!

    RăspundețiȘtergere
  20. Multumesc!!! Am sa incerc si eu pentru primadata!!

    RăspundețiȘtergere
  21. Multumesc!!! Am sa incerc si eu pentru primadata!!

    RăspundețiȘtergere
  22. Bună ziua!
    Torturile mele sunt, de obicei, din mousse sau șarlotă (conțin frișcă). Le pot îmbrăca direct în pasta de zahăr sau este nevoie și de stratul de unt?
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  23. Felicitări tuturor celor care au curajul de a face torturi acasă.
    Sunt mai bune decât cele de cofetărie si mult mai ieftine.

    RăspundețiȘtergere
  24. Am si eu o intrebare Am facut si eu un tort de ciocolata si l am ornat cu trandafiri facuti de mine din pasta de zahar. Totul a fost perfect dar in frigider trandafirii s au muiat DE CE ? Te rog raspunde mi pe mail : doamna.sitaru@yahoo.com Multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
  25. Am si eu o intrebare,pot face crema de ciocolata in jnteriorul tortului si pe deasupra si apoi sa pun fondant?sau trebuie neaparat crema de unt?

    RăspundețiȘtergere
  26. Am si eu o intrebare. Am cumparat fondant de la Aldi si nu stiu cum sa il fac mai moale. Il frământ dar merge greu. Va multumesc pt informati sunt foarte interesante si chiar explicați foarte frumos.

    RăspundețiȘtergere
  27. Bună, dacă pasta de zahar una casant mai putem face ceva? Sa o ajutam cumva 🤪sa devina una cu care sa putem lucra

    RăspundețiȘtergere
  28. Buna. Sper ca imi veti răspunde.. Daca pasta de zahar sta 3 zile le tort se va topi? Daca respect toti pasii de sus?
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  29. Buna.Am pasta de zahar si sa intarit , cum o pot inmuia sa o folosesc? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  30. Buna.Am pasta de zahar si sa intarit , cum o pot inmuia sa o folosesc? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  31. Buna.Am pasta de zahar si sa intarit , cum o pot inmuia sa o folosesc? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  32. Buna ziua as avea si eu o intrebare, un tort de fructe ar putea fii imbracat in pasta de zahar,mai exact un blat clasic facut in casa umplut cu frisca si capsuni taiate
    Oare zeama care o lasa capsunile ar face sa se inmoaie pasta de zahar?
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere